Get our FREE Workout App!

Cum am scăpat de coşuri

Hurray! În sfârşit pot să spun că am scăpat de acnee şi vă mărturisesc că e o zi glorioasă din viaţa mea. Aştept momentul ăsta de la 16 ani, când mi-a apărut primul coş şi e grozav să ştiu că am găsit în sfârşit ceva ce funcţionează pentru mine… chiar dacă încă studiez să-mi dau seama exact de ce funcţionează.

Articolul de mai jos e încercarea mea de a explica științific de ce am scăpat de coșuri și se bazează în special pe referatul ”Dietary intervention in acne” de Bodo Melnik.

Vreau să vă spun că asta vine de la un tip care a încercat de-a lungul a 3 ani: Zynerit, Skinoren, Brevoxyl, Eritromicină, Doxiciclină, Ivapur, Aknesyt, şedinţe de micro-dambraziune, creme hidratante, tincturi de cimbru şi propolis, spălat regulat pe faţă, diverse diete „speciale”, stat la soare vara si alte leacuri băbeşti. Cele mai bune rezultate au fost doar: “Meh…”

Surpriza

Am adoptat conceptul de “Intermittent Fasting” strict pentru beneficiile din aria fitness-ului, fără să mă gândesc că va avea un efect pozitiv asupra tenului. Ce a fost interesant, de când am început să mănânc prima masă a zilei pe la 1-2 după-amiaza şi să-mi urmăresc caloriile, am observat că aspectul pielii era din ce în mai bun. Să fi fost o coincidenţă sau nu? M-am hotărât să aflu. Am vrut să înţeleg legătura dintre alimentaţie şi acnee în speranţa de a-mi crea un sistem simplu pe care să-l aplic zilnic şi să fiu sigur că n-o să mai am probleme cu acneea pe viitor. În plus, când cineva o să mă-ntreabe ce am făcut că să scap de coşuri, să ştiu să-i răspund.

„Am îmbrăcat halatul alb”

Tind să cred că am reuşit să descopăr ce am făcut eu de am scăpat de acnee în ultimele 5 luni în aşa fel încât să pot da informaţia mai departe într-o formă organizată şi sintetizată pentru ca oricine are nevoie de ea s-o poată înţelege şi aplica imediat. Nu ştiu încă exact de ce sistemul meu funcţionează, dar ce ştiu e că funcţionează. După cum vei vedea, partea practică e sintetizată în 4 paşi simpli descrişi în 10 rânduri, iar restul de 2500+ de cuvinte care formează mastodontul ăsta de articol sunt efortul meu de a oferi o explicaţie a motivului pentru care funcţionează. Dacă nu prea te interesează explicaţiile, poţi sări direct la final şi să citeşti rezumatul, dar dacă vei citi tot ce am scris până la final îţi garantez că o să fi câştigat. În articol vei găsi detalii despre cum să aplici cei 4 paşi de la final.

cum sa scapi de cosuri

I. Ce ştim până acum despre acnee?

E acceptat în societatea ştiinţifică [1,2] că acneea apare atunci când canalul de la baza firelor de păr se blochează cu celule de piele (keratinocite), sebumul care e secretat din abundenţă nu mai poate ieşi afară, mediu în care bacteriile Propinibacterium acnes se înmulţesc foarte repede ceea ce duce la apariţia unui comedon. Ca o consecinţă a blocajului, canalul glandelor sebacee va erupe la un moment dat rezultând în scurgerea conţinutului în exterior. Leziunile acneei vor fi cu atât mai accentuate cu cât volumul de sebum şi „presiunea” cu care apasă pe pereţii canalului glandei sebacee e mai mare.

Ce e interesant e că cei 3 factori de care am vorbit (secreţia sporită de sebum, înmulţirea necontrolată a keratinocitelor şi efectul bacteriilor Propinibacterium acnes) se influenţează reciproc şi nu se ştie exact care dintre ei e primul care apare. Dar, ce se ştie sigur, e că eliminarea doar unuia dintre ei opreşte apariţia şi dezvoltarea acneei.

Ipoteza mea

Schimbările pe care le-am făcut eu în alimentaţie reduc toţi cei 3 factori de care am vorbit mai sus. De fapt, funcţionează printr-un mecanism asemănător Isotretionin-ului (faimosul Roaccutane sau Accutane).  Personal, cred că cel mai mult acest stil de a mânca reduce producţia de sebum. Dacă mă înşel, oricum e ok, pentru că într-un fel sau altul tot funcţionează.

Uite cum se produce sebumul 

Am spus mai sus că sebumul e unul dintre principalii factori care duc la apariţia acneei. Producţia de sebum e stimulată de insulină şi IGF-1 (care sunt induse de mâncare), mai ales atunci când există un surplus caloric. Prin acelaşi mecanism este supra-stimulată şi proliferarea keratinocitelor şi posibil şi inflamaţia asociată cu acneea[3].

Safety first!  Pune-ţi casca de gândit înainte să treci mai departe!

Din moment ce sebumul e o combinaţie de trigliceride, acizi graşi, squalene şi ceară[4], producţia lui e dependentă de activitatea SREBP [5], factorul de transcripţie principal care regulează expresia genelor lipogenice şi homeostazia lipidelor[6] (adică el dă startul la formarea de grăsimi).

Atunci când caloriile consumate le depăşesc pe cele arse, surplusul de carbohidraţi e convertit în acizi graşi şi depozitaţi sub formă de trigliceride în ficat sau ţesut adipos[7].  Acest proces poartă numele de lipogeneză de novo şi e iniţiat de insulină. Unirea insulinei de receptorii de pe suprafaţa celulei activează PI3-K, care transformă PIP-2 în forma lui activă, PIP-3[8].  PIP-3 activează Akt, care promovează creşterea celulară. Akt mediază efectul insulinei asupra lipogenezei activând factorul de transcripţie SREBP-1. SREBP-1 e regulat în mare parte prin intermediul mTORC-1 [9,10,11] dar nu în totalitate, PI3-K/Akt reuşind să stimuleze lipogeneza printr-un mecanism încă neînţeles care e independent de mTOR[12,13].  (Ca să adaugi o imagine la tot ce am scris mai sus, vezi video-ul ăsta.)

II. Ce-i de făcut ca să scapi de coşuri?

Bun, trecem la partea practică.

Am văzut mai sus că producţia de sebum e indusă de insulină prin activarea căii de semnalizare celulară PI3-K/Akt-mTORC-1-SREBP-1. Ei, schimbările în alimentaţie pe care le propun eu au ca rezultat reducerea pe cât posibil a activării acestei căi de semnalizare.

Am să enumăr mai jos cei 4 paşi simpli de care am vorbit la început care vor avea un efect pozitiv major asupra întregii tale sănătăţi, inclusiv sănătatea pielii. Apoi, la fiecare în parte o să explic pe scurt cum şi de ce ar trebui să-i aplicăm. Sunt exact aceleaşi schimbări pe care le-am făcut şi eu, şi-ți spun sincer, de când am început să mănânc astfel, nu m-am uitat înapoi.

Pasul 1: Evităm să mâncăm prea mult

Dacă nu oferi organismului calorii peste ce arde pentru energie, din ce va putea el să facă grăsimi? Am văzut că sebumul e produs aproximativ prin acelaşi mecanism ca şi orice altă formă de grăsime din corp, deci are sens să evităm să mâncăm mai mult decât avem nevoie. Indiferent că vorbim despre grăsimea de pe abdomen sau de un coş, creearea de ţesuturi noi depinde de disponibilitatea de nutrienţi şi energie.

Restricţia de calorii reduce drastic rata de secreţie a sebumului[14]. Pe de altă parte, s-a demonstrat că producţia de sebum poate fi crescută prin consumul de carbohidraţi şi grăsimi [15], iar dacă mănânci ca toţi oamenii, probabil asta mănânci cel mai mult. Tot activarea mTORC-1 e la mijloc. Caloriile din belşug reduc activitatea proteinei  AMPK care joacă rolul de senzor al energiei celulare, iar rezultatul e stimularea mTORC-1 cu activarea finală a SREBP-1.[16,17]

Ideea e să eviți pe cât posibil zilele alea când mănânci ca spartul. Zilele alea cu siguranță nu-ți fac bine la ten. La fel, evită să bei mult alcool. Alcool-ul are o grămadă de calorii și produce deshidratare. Personal, de fiecare dată după o seară de băut alcool mă trezeam cu coșuri. Acum am lăsat viața aia în spate…

Pasul 2: Scădem încărcătura glicemică a dietei (reducem semnalizarea insulinei)

Dacă aplici punctul 1, inevitabil vei aplica şi punctul 2 într-o oarecare măsură. Evită să mănânci mulți carbohidrați, în special din cei care îţi oferă doar energie moartă – fără să conţină vitamine, fibre, minerale, etc. (spre exemplu: zahărul, dulciurile, siropurile, sucurile, produsele de patiserie şi altele). Alege în schimb să-ţi mănânci carbohidraţii din mai multe legume, 1-2 fructe pe zi, cartofi, orez, paste. Un mod foarte simplu de a face asta, e să nu mai mănânci deloc „pe fugă” adică cornuri, covrigi, sandwich-uri şi alte lucruri asemănătoare ci să mănânci acasă mese echilibrate. Dacă vei face asta, calitatea alimentelor pe care le mănânci se va îmbunătăți enorm.

O mare parte din carbohidrați, ar trebui înlocuiți de proteine. Eu consider că o dietă bogată în proteine ajută la ameliorarea acneei. Recomand să mănânci cam 1.5g de proteine pe kilogram de masă corporală (dacă faci și sală, atunci mănâncă 2.2g pe kg). Asta va asigura că mănânci mai puțini carbohidrați și grăsimi mai de calitate care sunt incluse în carne, ouă, pește și alte surse de proteine animale (nu uleiuri saturate, grăsimi trans și alte prostii din fast-food și produse de patiserie).

De ce?

Vrem să reducem pe cât posibil secreţia de insulină şi IGF-1 astfel şi activarea căii de semnalizare care se termină în SREBP şi sinteza de lipide. Secreţia de insulină e direct proporţională cu cantitatea de glucoză din sânge, iar glucoza e produsă din carbohidraţii pe care-i mâncăm. De aceea, scăderea cantităţii de carbohidraţi din alimentaţie va contribui la ameliorarea acneei [18, 19].

Pasul 3: Reducem consumul de proteine insulinogenice

Proteinele insulinogenice sunt lactatele, brânzeturile și alte produse care conțin proteină din lapte. Dacă poţi, elimină complet orice formă de lactate sau brânzeturi timp de 2-3 săptămâni şi vezi ce rezultate ai. Dacă cumva foloseşti pudră de proteine din zer sau cazeină, renunţă la ele.

De ce?

… credeam că am scăpat de casca de gândit, dar îmi pare rău, trebuie să v-o puneţi din nou….

Laptele pare să stimuleze acneea prin intermediul hormonului IGF-1. Proteinele din lapte sporesc nivelul de IGF-1 din sânge[20,21,22] cu 20-30%[23], un hormon similar în structura moleculară cu insulina. IGF-1 stimulează glandele sebacee prin activarea PI3-K/Akt-mTOR, de care am vorbit mai sus[13]. Mai mult, IGF-1 stimulează activarea enzimelor 5alfa-reductaze care transformă testosteronul într-o altă formă mai potentă numită dihidrotestosteron[24]. Creşterea glandelor sebacee şi acneea sunt dependente de hormonii androgeni[25, 26,27] și dihidrotestosteronul e implicat.

Un argument în plus e că nivelul ridicat de IGF-1 e asociat cu acneea care persistă până la maturitate [28,29,30].

Ce face laptele special e că stimulează secreţia de insulină şi IGF-1 în acelaşi timp. În mod surprinzător, produce un răspuns al insulinei de 6 ori mai mare decât ar fi de aşteptat pentru cantitatea mică de carbohidraţi (lactoză) pe care o conţine[31]. Cea mai bună explicaţie ar fi că laptele nu e o mâncare obişnuită, ci fiind primul lucru pe care îl mănâncă puii după naştere, e conceput de la natură să stimuleze creşterea.

Legătura clară dintre lapte și acnee nu a fost confirmată, dar mai multe studii au găsit că proteinele din lapte sunt implicate în răbufnirea şi severitatea acneei [18, 32,33, 34], iar semnalizarea IGF-1-PI3-K/Akt-mTORC-1-SREBP-1 e probabil mecanismul prin care se manifestă. Mai bine să fii precaut.

Părerea mea

Trebuie să spun că nu ştiam că lactatele ar putea fi implicate în apariţia acneiei până când am început să studiez în amănunt posibilele cauze ale acneiei. În prima fază eu nu am ţinut cont de consumul de lactate pe perioada în care mi s-a ameliorat acneea. Totuşi am consumat mult mai puţin lapte în acel timp pentru că preferam să mestec caloriile şi nu să le beau (eram la dietă). Şi pe lângă asta, nu am fost niciodată genul de om care mănâncă zilnic cereale cu lapte sau iaurturi sau brânză în general. Dar recent am făcut legătura dintre consumul de urdă şi răbufnirea acneiei la 1-2 zile după consum (mâncam uneori 600 de grame într-o zi). Am făcut chiar şi un experiement în ultima luna şi într-adevăr se vede o îmbunătăţire de când am renunţat să beau lapte şi să mănânc urdă. Sau poate e placebo.

Pasul 4: Mâncăm într-un interval de câteva ore (Intermittent Fasting)

Din punctul meu de vedere, punctul 4 face cât toate celelalte la un loc. Şi e probabil cel mai simplu: Nu mânca deloc cel puţin 16 ore în fiecare zi. Dacă poţi, aş recomanda chiar să mănânci într-un interval de doar 4 sau 5 ore din cele 24 de ore dintr-o zi. Nu mânca gustări. Mănâncă 2-3 mese la un interval de 2-3 ore una de cealaltă şi respectă primii 3 paşi.

Cel mai simplu mod prin care să faci asta este să sari peste micul dejun şi să mănânci prima masă a zilei după-amiaza. Da, da, ştiu… vei spune că micul dejun e cea mai importantă masă a zilei şi e blasfemie să nu mâncăm dimineaţă dar de fapt totul e un mare mit. Poţi să mănânci de exemplu prima masă la 1-2 PM şi ultima la 8-9 PM, eu așa fac. Bea multă apă dimineaţa, poţi să bei şi ceai sau cafea fără zahăr şi fără lapte. Şi guma de mestecat fără zahăr e permisă.

De ce să nu mâncăm o perioadă lungă din zi? 

Imediat după ce ai mâncat, insulina e secretată rapid iar mecanismul PI3-K/Akt-mTOR-SREBP e activat pentru a facilita sinteza de lipide şi depozitarea de grăsimi[35]. Dacă atunci când acest sistem e activat ţie îţi apar coşuri, are sens să-l menţii cât poţi de mult „dezactivat”.

Când nu consumi nutrienţi o perioadă mai lungă de timp, hormonii anabolici precum insulina de secretă tot mai puțin. Nu am să întru în detalii la numeroasele beneficii pentru sănătate care apar dacă aplici acest mâncat în reprize, ci o să le acopăr probabil într-un alt articol pe viitor. Dar, o să detaliez  ce ne interesează pe noi pentru acnee şi anume activarea căii: insulină/IGF-1-PI3-K/Akt-mTORC1-SREBP-1 datorită căreia creşte producţia de sebum şi e stimulată înmulţirea keratinocitelor:

Starea de nemâncat (starea catabolică) reduce drastic activarea PI3-K/Akt-mTOR[36]. Asta înseamnă că şi lipogeneza e scăzută. Nu e stimulată creşterea şi dividerea celulară de către insulină pentru că insulina e drastic redusă. Factorul de transcripţie SREBP care e responsabil în cea mai mare parte de sinteza de lipide (deci şi sebum) nu e activ[35]. Mai mult, scurtele „perioade de nemâncat” reduc rapid şi drastic nivelul de IGF-1 din sânge[37], factorul de creştere cel mai responsabil pentru apariţia şi severitatea acneei. Spus simplu, când nu ai mâncare în sistem care să stimuleze lipogeneza, nu se produce sebum iar posibilitatea ca ţie să-ţi apară coşuri e redusă pentru că şi creşterea şi dividerea celulară e redusă.

Notă foarte importantă!!

Asta nu înseamnă că nu trebuie să mâncăm cu zilele ca să scăpăm ce coşuri. De fapt, probabil o să-ți placă mai mult să mănânci în stilul Intermittent Fasting. Dacă vrei un exemplu, uite cum mănânc eu.

Rezumat: 

Aşadar, ca să scapi de coşuri încearcă următoarele:

1.          Evită să mănânci prea mult. Încearcă să mănânci zilnic doar atât cât îți trebuie.
2.         Mănâncă mai multe proteine. Evită să mănânci predominant carbohidraţi, în special pei cei cu index glicemic ridicat. Evită să mănânci prostii în fiecare zi, mănâncă dulciuri și junk-food numai când ți-e poftă. Alcoolul ar trebui de asemenea redus (o seară pe săptămână) sau eliminat complet.
3.         Redu sau elimină complet o perioadă consumul de lapte sau produse derivate care conţin proteine din lapte.
4.         Sari peste micul dejun şi mănâncă prima masă a zilei între orele 13-14 iar ultima între 20-21. Dacă poţi, mănâncă doar într-un interval de 4-6 ore în fiecare zi. Elimină gustările dintre mese.

Punctul 5 Bonus: Aplică primele 4 puncte cel puţin 4-5 săptămâni, 90% din timp.

Şi cam asta e.

Am găsit soluția pentru acnee?

Sincer nu știu. Sunt un amator în fiziologie dar astea sunt concluziile la care am ajuns după un scurt studiu asupra acneei.

Deşi alimentaţia greşită în mod sigur afectează severitatea acneiei, aşa cum am văzut, nu pot să zic că este cauza. Cred că e implicat şi un factor genetic în apariţia acneiei[2] şi sunt şi câteva studii care susţin lucrul ăsta. Pentru că altfel, de ce nu e afectată toată lumea? Am prieteni care fac exact ce zic eu aici că nu trebuie şi totuşi au faţa fină ca fundul unui bebeluş. Pe de altă parte, acneea e în mod sigur o „boală” a societăţii vestice, afectând acum peste 85% dintre adolescenţi[38] în timp ce în alte societăţi în care se consumă încă o dietă de tip paleo acneea e practic inexistentă[18,39].

Va funcționa și pentru tine?

Dacă vei aplica ce am scris eu aici, sunt sigur că vei vedea îmbunătăţiri majore dar nu pot încă să spun că vei scăpa în totalitate de acnee. La fel, nu pot să spun exact în cât timp vei vedea înbunătăţiri, dar cred că nu ar trebui să dureze mai mult de două săptămâni. Dacă eşti hotărât să începi să aplici aceste obiceiuri alimentare, ţine-te de ele cel puţin 4-5 săptămâni. Posibil o să-ţi mai apară un coş sau două din când în când. Nu te descuraja. Și mie-mi mai apar coșuri ocazional. Eu o văd ca pe o îmbunătăţire de 98% faţă de cum eram înainte.

Am spus mai sus că cei 4 paşi ai mei funcţionează într-o manieră asemănătoare Roaccutanelor. Asta pentru că există dovezi cum că substanţa Isotretionin inhibă forţat calea PI3-K/Akt-mTOR[40,41] deasta îți usucă fața până se crapă pielea.

 Wow ai citit pân’ la capăt!

Îţi mulţumesc şi sper că ce am scris aici o să-ți fie de folos. Mă interesează progresul tău și dacă ai ceva nelămuriri, trimite-mi un email la thinkeatlift@gmail.com sau lasă un comentariu.

Alte informații folositoare:
Cum mănânc eu – Dacă vrei să vezi un exemplu de cum să mănânci pe parcursul unei zile.
7 Beneficii super-tari ale Intermittent Fasting-ului – motivele pentru care IF e așa de șmecher
Cum mâncăm noi – Un video în care explic cum mănânc eu
Estimarea și Numărarea Caloriilor – Un ghid gratuit de unde înveți bazele nutriției și găsești liste cu alimente recomandate

Baftă!

50 Comments

  1. Florina on March 29, 2014 at 1:39 pm

    Hei, ce parere ai despre dieta cu mere pentru acnee? Ar fi ok consumarea merelor intr-un interval de 6 ore pe zi? Tinuta pe o perioada de 7 zile, de exemplu, ar putea afecta in vreun fel organismul?

    • Radu Antoniu on March 29, 2014 at 3:42 pm

      Nu cred că un singur aliment o să facă mare diferență. Dar dacă mănânci mere în loc de produse de patiserie sau dulciuri, bineînțeles că o să fie mai bine.
      Cred că dieta per total ar trebui să fie mai ”naturală” și încearcă să mănânci doar după vreo 5-6 după ce te trezești. Bea o cafea dimineața și multă apă înainte de prima masă. Dacă nu te simți bine cu un interval de 6 ore în care să mănânci, poți să-l extinzi la 8-9 ore. Nu contează foarte mult atâta timp cât petreci prima parte a zilei nemâncată.
      Am mai scris un articol recent pe tema asta, îți las link-ul aici: http://www.thinkeatlift.com/strategii-anti-acnee-update/

  2. Sixteen on April 10, 2014 at 7:56 pm

    Ce mananci tu intr-o zi? M-ar ajuta niste exemple.

    • Radu Antoniu on April 10, 2014 at 8:31 pm

      De obicei nu mănânc 5-6 ore după ce mă trezesc. În timpul ăsta beau o cafea și cam un litru de apă. În general mănânc 3 mese pe zi. La primele două mănânc proteine (în genereal carne, câteodată ouă) și legume fibroase (roșii, castraveți, ardei, varză, spanac, mazăre, etc). De obicei la prima masă includ și un fruct sau două. Seara, mănânc cea mai mare masă și doar aici includ carbohidrați cu amidon (produse de patiserie, cereale, cartofi, orez, fasole, paste, etc.) Am grijă să nu mănânc seara târziu ca să mențin un interval de aproximativ 8 ore în care mănânc.

      În articolul ăsta am oferit direcții foarte stricte dar am observat că nu e necesară o așa mare strictețe. Am scris un articol mai nou despre strategii anti-acnee: http://www.thinkeatlift.com/strategii-anti-acnee-update/ unde explic același lucru doar că mai simplu. Asigură-te că-l citești.

      În legătură cu consumul de lactate și brânzeturi, le-am eliminat 90% din alimentație dar nu complet. Nu consum deloc lapte sau iaurturi dar brânza am observat că nu cauzează probleme în cantități mici. Spre exemplu dacă vrei să mănânci o pizza într-o seară, poți s-o faci fără griji. Doar nu consuma lactate și brânzeturi zilnic în cantități mari.

  3. mirel on June 14, 2014 at 9:30 am

    salut , paine mai mancai?

    • Radu Antoniu on June 14, 2014 at 10:30 am

      Salut,

      Nu prea. Mai deloc. Dar nu cred că trebuie să renunți la pâine atâta timp cât o mănânci în cadrul celor 6-8 ore și în limita de carbohidrați.

      • mirel on June 14, 2014 at 3:01 pm

        sufar de chestia asta cu cosurile as face orce sa scap de ele am incercat o groaza de creme si nimic , iar acum de doua zile fac ce ai zis tu ,dar stau mai mult nemancat de frica sa nu dau gres , ai putea te rog sa imi dau niste exmple de mancaruri sau cum sa mananc in functie de un timp al zilei , am 17 ani 65 kg si 1.82 m . multumesc

        • Radu Antoniu on June 14, 2014 at 5:43 pm

          Da, citește articolul Cum mănânc eu acum ca să vezi un exemplu de cum să mănânci pe parcursul unei zile. În legătură cu ce alimente să alegi, descarcă ”Estimarea și Numărarea Caloriilor” și vezi că ai la final o listă destul de mare din care să alegi.

          Și îți recomand să citești și articolul Strategii anti-acnee. Acolo am explicat mai simplu tot ce scrie aici.

          • mirel on June 15, 2014 at 10:34 am

            ok multumesc



          • mirel on June 15, 2014 at 2:56 pm

            inca o chestie ai putea te rog sa imi spui cam care ar fi limita de carbohidrati un numar, si tot seara trebuie mancati?



          • Radu Antoniu on June 15, 2014 at 5:27 pm

            Poți să-i mănânci când vrei. Mie-mi place să-i mănânc seara. Dacă nu faci mult efort fizic, un bun punct de pornire ar fi 2.5g de carbs pe kilogram.

            Începe de la numărul ăsta și vezi cum răspunde corpul tău. Ține-mă la curent 😉



  4. alexandra on November 16, 2014 at 9:55 am

    Acest regim poate sa impiedice formarea punctelor negre si albe de pe fata? Dar cosurile de pe spate?

    • Radu Antoniu on November 17, 2014 at 7:05 pm

      Salut Alexandra,

      Nu pot să-ți spun exact. La mine au dispărut și acelea dar vorbesc doar din propria experiență. Poți să încerci 🙂

  5. marius on December 12, 2014 at 5:03 pm

    Iti mai recomand impotriva cosurilor si punctelor negre un tratament natural pe baza de produse din ulei 100% pur din arbore de ceai-tea tree de la Thursday Plantation ( o spuma naturala, o lotiune tonica, o crema hidratanta si un gel medicinal anti-acnee). Iar pentru cosurile de pe corp eu folosesc de la ei sapunul organic si cateodata si sticluta de ulei(pun 2 picaturi de ulei pe sapun).

    • Radu Antoniu on December 12, 2014 at 7:39 pm

      Multumim de sfaturi Marius 😀

      Eu acum nu mai am probleme cu cosurile dar e bine ca ai postat aici.

  6. Robert on June 16, 2015 at 5:59 pm

    Foarte bun articolul . Ai putea adauga si renuntarea la mezeluri si fumat . Si acestea au un efect de agravare a acneei

  7. Eduard on June 19, 2015 at 6:16 am

    Salut ! :)Radu ..am o problema cu acneea dar de cand am folosit prima data IF a început sa dispară dar acuma am alta problema fiindcă am început perioada de luat masa si a cam început sa apară iar dar pe lângă asta am numărat caloriile si macronutrienti ..ce părere ai .?..multumesc anticipat ..si e super tare tot ce faci cu Filmulețele si blogu m-au ajutat foarte mult ..respect!

    • Radu Antoniu on June 19, 2015 at 4:08 pm

      Salut Eduard!
      Super, mă bucur să aud că a funcționat și la tine! Awesome 😀

      Da, așa e când mănânci mai mult de obicei îți mai apar coșuri. Ce cred că te ajută e să mănânci 90% alimente neprocesate gen carne, orez, cartofi, legume, fructe, etc.

  8. Marius on July 30, 2015 at 3:49 pm

    Salut Radu !Am citit articolul tău,dar nu pot respecta aceste intervale de timp in totalitate.Imi poti propune un model de alimentatie pentru aceste săptămâni de vacanță care au mai rămas(pentru ca in timpul scolii automat am alte ‘activitati’) dupa activitățile mele zilnice pe care urmează sa ti le enumăr ?
    Acum in vacanta am antrenamente de luni pana vineri de la 12 la 14(fac handbal)dar plec de acasa cam de pe la ora 11 si ajung la 14:45)…apoi seara mai ies prin oraș și stau cam de pe la 18 pana pe la vreo 22:30 sau 23:00…in privinta trezitului de dimineață n-am probleme,in ciuda faptului că nu consum cafea…am 16 ani(daca are vreo importanță) și puțin peste 1,7 metri(cam puțin pentru un handbalist,știu 😐 )
    Bineînțeles,mai pot fi si zile in care nu se face vreun antrenament sau nu ies pe afara…dar in mare cam asta e programul.
    Am folosit si Zineryt aproximativ trei luni,din ianuarie până în aprilie,si chiar dăduse rezultate,însă,cam de prin iunie,de când am luat vacanță,au început iar să apară…eu mă gândeam ca din cauza transpiratiei abundente(mai ales din timpul antrenamentului).
    Daca-mi poti recomanda si vreun săpun/soluție etc. pe care sa o folosesc dupa antrenament ar fi grozav.
    Mulțumesc anticipat! 🙂

    • Radu Antoniu on July 30, 2015 at 7:06 pm

      Salut Marius

      Iti recomand sa incepi doar cu a nu manca timp de 5 ore dupa ce te trezesti si sa nu mananci seara tarziu. Si mananca 90% din timp mancaruri naturale precum carne proaspata, peste, oua, legume, fructe, cartofi si orez.

      In 4-5 saptamani ar trebui sa vezi ca fata incepe sa ti se curete.

  9. Roby on August 18, 2015 at 12:47 pm

    Eu am un timp te acnee foarte naspa..imi intra cosuile in piele..ma spal de obicei cu sapun cu sulf..nu consum sucuri cola fanta etc..si beu foarte multa apa..dar tot nu se cunoase..ce as putea sa fac?

    • Radu Antoniu on August 19, 2015 at 1:02 pm

      Salut Roby,

      Incearca sa nu mai mananci micul dejun. Mananca prima masa la 6-7 ore dupa ce te trezesti. Asta a functionat la mine.

  10. Catalin on October 4, 2015 at 6:39 pm

    Salut Radu. As vrea sa iti multumesc pentru acest articol eu unul am sa incep sa pun in aplicare informatia data de tine.
    Inca odata multumesc si toate cele bune.

    • Radu Antoniu on October 5, 2015 at 10:10 am

      Sigur Catalin!

      Sper sa functioneze si la tine!

  11. Adrianna on October 22, 2015 at 12:08 am

    Hey,ce crezi Ca putem sa facem cu acele Pete ce raman dupa ce “pleaca” acnnea ? Multumesc ! Bafta in continuare si Multumim Ca impartasesti cu noi 🙂

    • Radu Antoniu on October 22, 2015 at 8:50 am

      La mine petele au disparut de la sine 🙂

      • Adrianna on October 22, 2015 at 8:59 am

        Atunci se Poate spune Ca esti norocos ? in mod normal raman Ca niste cicatrici , si Cred Ca dépinde si ce tip de acnne ai … Ok , multumesc oricum pentru raspuns ! ? o zi frumoasa !

        • Radu Antoniu on October 24, 2015 at 10:12 am

          Am observat ca roșeața se duce în timp. Ce nu dispare sunt denivelările făcute în piele, dacă au apărut.

  12. Andrei T. on November 7, 2015 at 1:20 pm

    Crezi ca exista vreo legatura intre ficat si aparitia acneei? Saptamana asta am inceput sa mananc totul fiert…nimic prajit si am simtit o imbunatatire la nivelul pielii (nu au mai aparut deloc cosuri). Ma gandesc sa fac o detoxifiere a ficatului dar nu stiu daca asta ma va ajuta in aceasta problema.

    • Radu Antoniu on November 8, 2015 at 11:53 am

      Salut Andrei,

      Sincer nu stiu.

  13. Andrei on November 14, 2015 at 9:30 pm

    Am citit cu mare atentie ce dieta ai abordat si ma gandeam ca daca mananci 2-3 fructe dimineata e vreo problema?

    • Radu Antoniu on November 15, 2015 at 12:08 pm

      Nu am incercat. Poti sa incerci asta Andrei. Consider totusi ca perioada de fasting ajuta. Daca mananci fructe, nu mai esti intr-o stare de fasting

  14. Antonio on February 21, 2016 at 7:54 pm

    O intrebare. In articol nu ai specificat,insa in intrebari da. E important la cat te trezesti ? adica in timpul saptamanii am scoala si in week-end dorm mai mult. Adica in week-end orele la care mananc ar fi acelasi,insa diferenta de la momentul trezirii pana la prima masa nu mai e aceeasi.

    • Radu Antoniu on February 28, 2016 at 4:27 pm

      Da, poti sa mananci zilnic la aceleasi ore, chiar daca in weekend mananci mai repede dupa ce te trezesti.

  15. Antonio on March 15, 2016 at 3:44 pm

    Acel ghid pentru estimarea si numararea caloriilor http://www.thinkeatlift.com/calorii/
    nu funtioaneaza,nu stiu daca doar la mine,insa ar fi putin cam ciudat. Ma poti ajuta cumva ? Multumesc anticipat !

  16. Mihai on May 21, 2016 at 7:20 pm

    Salut ,Radu! Am 15 ani si am acnee cam excesiva in zona obrajilor si ceva in zona fruntii, insa cam pana la maxilar,de acolo nu mai am aproape nimic,ce sa fac sa mai scap de ele cat de cat si sa nu se mai coaca ?
    PS:Am banchetul pe 27,ma dau de un an cu Zyneryt,fac bai locale cu acid boric,nu mai beau de jumatate de an excesiv bauturi carbogazoase,insa sunt mancacios dar spre surprindere slab.
    PSS: La varsta tineretii sale,tata a avut si el acnee si cam tot la fel,a avut cam pana cand s-a insurat si acum are obrajii rosii,poate o fi si o mostenire ?

  17. Tania on May 27, 2016 at 11:20 am

    Va recomand si cateva masti bune daca aveti problem cu cosurile… https://desprefrumuseteblog.wordpress.com/2016/03/30/masti-de-fata-pentru-tratarea-tenului-acneic/

  18. Alexx on June 29, 2016 at 3:29 pm

    Salut radu , eu sunt in vacanta acum si ma trezesc tarziu , zici sa incep sa ma trezesc mai de dimineata?

  19. Andrei on July 13, 2016 at 1:19 pm

    Salut- Te rog spunem-i si mie la ce ora sa manac ca sa scap de cosuri..

  20. petre on July 14, 2016 at 5:40 pm

    La ce ora să mănânc să scap de coșuri??

  21. bmx on July 22, 2016 at 4:05 pm

    Salut Radu !

    Multumesc de articol. Am 2 intrebari:

    1. Dupa cat timp ma scol am voie sa beau cafeaua / ceaiul ?

    2. Cum impart caloriile si ce trebuie sa predomine?

    Multumesc !

  22. Catalin on July 29, 2016 at 10:27 am

    Salut Radu!
    Am 15 ani si din clasa a 5-a ma confrunt cu aceiasi problema (cosirile) .
    Am incercat nenumarate metode , am mers la dermatologie , am incercat creme , am facut teste sa ved daca sunt alergic la ceva si in zadar .Nu am reusit sa scap de cosuri.
    Din intamplare , in timp ce cautam diferite metode prin care poti scapa de acnee am gasit videoclipul publicat de tine si am ramas uimit cum o schimbare in alimentatie poate face minuni !
    As avea mai multe intrebari de pus:
    1. Poti sa imi spui ce alimente ar trebuie sa consum mai des si cum fripte, fierte , pe gratar ?
    2.Din cate am citit am aflat ca in 90% din cazurile acestea , problema se datoreaza stafilococului auriu si ar trebui mai intai eliminat acesta si dupa alte tratamente pentru a scapa de cosuri , crezi ca as putea scapa de cosuri si fara aceste tratamente?
    3.Cum as putea sa imi calculez caloriile ?(Daca ai vre te rog sa imi explici cum ai facut si tu )
    4.Da-mi si mie exemple de alimente consumate de tine .
    Multumesc !
    Ps: Sper sa scap de aceasta problema

    • Mihai on September 18, 2019 at 3:28 pm

      Fac si eu intermitent fasting si pot spune ca s a îmbunătățit tenul meu ,dar ca si sursa de porteine este ok batonul cu aloe vera si ceai verde( are cacao, si alune ), dar este vegan . As vrea sa stiu daca este ok pt ten ,sau poate produce cosuri ( mentionez ca nu sunt alergic la alune)

  23. Mezi Angelo on November 4, 2016 at 7:55 pm

    Și dacă mănânc doar fructe mă ajută mai mult?

  24. sebi bosnea on December 30, 2016 at 8:37 am

    multumesc pentru sfaturii,,sper sa mearga!

  25. Alin on January 22, 2017 at 7:08 pm

    Salut, am probleme cu acneea…mă deranjează foarte tare,mi-ai putea da câteva sfaturi?

  26. Angelo on January 23, 2017 at 7:20 pm

    Salut Radu, îmi poți da niște exemple de mâncăruri ce aș putea mânca?

  27. Diana on February 24, 2017 at 6:33 am

    Mda.. renunța tu la micul dejun când muncești intens 8 ore 😉 Nu mai învățați oamenii prostii testate de voi,fiecare organism e in felul lui. Cu cât aplica pe ten produse mai putine cu atât mai bine.si sa urmeze pașii curățare-exfoliere-tonifiere-hidratare. Atâta tot. Și nu e nevoie de o mie de produse . Cumperi un săpun Dove,iei și un buretel exfoliant,tonic și crema hidratanta și asta e tot. Și mult somn iar tenul își va reveni ușor ușor.

  28. David on March 25, 2017 at 9:00 pm

    Bună treabă Radu, IF are multe beneficii pentru sănătate,nu doar coșuri.

  29. Roberta Maria on May 7, 2018 at 7:42 am

    Hei!
    Sa stii ca ai mare dreptate cu ce spui in articol, si eu am probleme cu acneea, si am observat inca de cand eram mica faptul ca e suficient sa nu mananc o perioada a zilei nimic sau sa mananc foarte putin si cosurile incep sa dispară.
    In ultimele 2 zile am baut doar doua sticle de suc Tedi, am mancat o felie de cascaval si un mic, o bucata mica de carne.
    In rest, am consumat lichide, apa sau ceaiuri. Este a treia zi si nu mi-au mai aparut cosuri, doar se vindeca cele pe care le aveam.
    Stiu ca nu o sa rezist foarte mult asa, o sa incep sa mai mananc cate un morocov, o telina, un ou fiert, fructe (dar din acelea bio) si chestii asemanatoare.
    Oricum, ma bucur mult ca se confirma ce aveam eu in cap, ma gandeam ca e doar o iluzie de-a mea.
    Mult succes in continuare!

Leave a Reply Cancel Reply